Naționala feminină sub 19 ani debutează joi la Campionatul European din Slovenia în fața rivalei tradiționale Ungaria. Tricolorele au șansa să cucerească prima medalie la un turneu continental la această categorie de vârstă după 10 ani.

Conduse în teren de căpitanul Sorina Târcă, fiica legendarei Mariana Târcă (golghetera all-time a naționalei României cu 2043 goluri), elevele lui Ion Crăciun abordează competiția cu un moral ridicat. Luna trecută, România a cucerit prima ediție a Trofeului Carpați pentru Tineret de la Constanta după ce a învins Franța, Olanda și a remizat cu Rusia.

"Totul este în grafic, nu avem accidentări, iar fetele sunt la capacitate fizică maximă. Este o grupă dificilă. Pe Olanda o cunoaștem deja, Suedia are o generație valoroasă, iar Ungaria dispune de câteva individualități de top. Cred însă că și noi avem handbaliste de mare valoare internațională. Important este însă să jucăm ca o echipă, nu mă interesează să colecționăm titluri de golgheteră sau de jucătoare în echipa turneului. Le simt foarte montate pe fete să facă o performanță importantă, îmi doresc ca emoțiile să fie constructive și să treacă peste presiunea primului meci. Obiectivul nostru este să trecem de faza grupelor și să luăm apoi totul pas cu pas", a precizat selecționerul Ion Crăciun.

Programul tricolorelor:
Ungaria - România, 27 iulie, ora 14.00
România - Suedia, 28 iulie, ora 16.00
România - Olanda, 30 iulie, ora 16.00

Primele două echipe din grupa A se califică în grupa principală M1, acolo unde se vor lupta pentru calificarea în semifinale cu primele două clasate din grupa B (Rusia, Croația, Norvegia, Macedonia).

Delegația României la CE sub 19 ani:
JUCĂTOARE: Banciu Alexandra, Badea Alexandra, Bucur Daria, Petruș Raluca, Hossu Daciana, Panaite  Andreea,  Nagy Elena, Kelemen Raluca, Popescu Teodora, Tecar Andreea, Târcă Sorina, Severin Alexandra, Verde Narcisa,  Leuștean Ionela, Gijulete Ana Maria, Lăcătuș Claudia, Văcariu Ana. STAFF:  Crăciun Ion (Antrenor principal), Jaume Fort (Antrenor secund), Lavinia Vlangar (asistent), Gigiu Cristinel (Maseur), Florentina Toniță (Psiholog), Nicoleta Alexandrescu (conducător delegație), Bogdan Petrescu (video analist)

Un deceniu de la ultima medalie

România ocupă un prestigios loc 3 în clasamentul general all-time al medaliilor la CE tineret după Danemarca și Rusia. Campioană europeană în 1998 în Slovacia cu o generație din care făceau parte Aurelia Brădeanu, Cristina Vărzaru și Valeria Motogna, România repeta performanța doi ani mai târziu în Franța cu o echipă în care străluceau Ionela Gâlcă, Valentina Elisei sau Tereza Tamaș. Ultima medalie la un Campionat European de Tineret datează însă din 2007, atunci când echipa condusă în teren de Cristina Neagu cucerea medalia de bronz.