VIA ROMAN, CAMPIOANELE MONDIALE SPRE O NOUĂ MEDALIE

Campioanele Mondiale U18 continuă parcursul de excepție cu care ne-au obișnuit.  Generația U19 acum, naționala tricoloră s-a calificat la Campionatul European din Spania de o manieră entuziasmantă. România  a învins toate cele trei adversare din grupa de calificare Serbia, Slovenia și Kosovo, încântând publicul de la Roman.  Felicitări fetelor și colectivului tehnic, multumiri celor ce le-au descoperit si celor care lucreaza cu ele in acest moment.

Federația Română de Handbal mulțumește comunității locale din Roman pentru sprijinul masiv acordat jucătoarelor noastre dar și pentru modul în care ne-a ajutat în organizarea acestui turneu. Mulțumim în mod special domnului primar Laurențiu Dan Leoreanu pentru implicare personală și sprijinul acordat echipei noastre. Mulțumim Consiliului Local Roman pentru că a ales să fie alături de noi. Sperăm să ne primiți la fel de bine la următorul turneu.

Federația Română de Handbal își exprimă deplina bucurie pentru rezultatul fetelor U19, care întregește parcursul de excepție pe care ni l-am propus în acest an.  Este a treia calificare la un turneu final după cele de la U21 masculin și U17 feminin. Acum întreaga suflare handbalistică așteaptă calificarea senioarelor la Campionatul Mondial, după dubla cu Serbia din 6 și 13 iunie. Credem cu tărie că traseul nostru va fi perfect.