STATUTUL SPORTIVULUI
I. GENERALITÂȚI
Art.1 Pentru a lua parte la jocurile oficiale, un
sportiv trebuie să fie membru al unui club de handbal afiliat la F. R. Handbal,
să posede un carnet de legitimare eliberat conform prevederilor legale, să aibă
drept de joc cu viza anuală și medicală valabilă (6 luni).
Un
sportiv se poate legitima valabil numai pe numele său legal.
Orice nerespectare a acestei
prevederi va determina anularea carnetului de legitimare și sancționarea conform
Regulamentului Disciplinar al F. R. Handbal.
Art.2 La competițiile oficiale de campionat,
sportivii trebuie să aibă și să prezinte, înaintea începerii jocului, carnete
de legitimare oficiale, vizate pe anul în curs și cu vizita medicală la zi (vizate
pe șase luni).
În competițiile oficiale de juniori,
sportivii trebuie să prezinte în plus buletinul de identitate fără de care
arbitrul nu le va permite participarea la joc.
Art.3 Buletinul de identitate sau certificatul
de naștere va servi la stabilirea identității sportivilor înscriși pe raportul
de joc.
În cazul unei eliminări
definitive, descalificări, substituiri sau acte de indisciplină, după
terminarea jocului buletinul de identitate nu se va reține de către arbitru.
Art.4 Fac excepție competițiile de copii
(minihandbal) unde se poate partcipa și pe tabele cu certificat de naștere și
viza medicală la zi.
Art.5 În caz de pierdere sau deteriorare a
carnetului de legitimare a unui sportiv numai F. R. Handbal are dreptul de a
elibera duplicat.
Art.6 Atât în pregătire cât și în competiții să
nu folosească medicamente interzise, incluse pe listele doping ale Federațiilor
internaționale, C.O.R. și A.N.S.
Art.7 Sunt recunoscute de F. R. Handbal următoarele
eșaloane competiționale, masculin si feminin:
a) Copii minihandbal 8 - 9 ani
b) Copii minihandbal 10 - 11 ani
c) Juniori IV 12 13 ani
d) Juniori III 14 - 15 ani
e) Juniori II 16 - 17 ani
f) Juniori I 18 - 19 ani
g) Seniori peste 19 ani
CODUL
I.H.F. DE AUTORIZARE A DREPTULUI DE JOC PENTRU JUCĂTORI
II. PRINCIPII DE BAZĂ
Art.8 Toți jucătorii de handbal se
supun prevederilor Codului de autorizare a dreptului de joc, cod al Federației
Internaționale de Handbal (I.H.F.).
Art.9 Federațiile naționale membre
pot emite regulamente de autorizare a dreptului de joc, cu condiția respectării
prevederilor regulamentelor I.H.F..
III. STATUTUL JUCĂTORULUI
Art.10 Jucătorii Federațiilor
Naționale afiliate la Federația Internațională de Handbal - I.H.F., pot fi:
- jucători fără contract;
- jucători cu contract, incluzând
aici și jucătorii profesioniști.
IV. JUCĂTORII FĂRĂ CONTRACT
Art.11 Jucătorii care nu au contracte
scrise cu clubul sau federația națională respectivă și care nu primesc
compensații bănești suplimentare sau mai mari decât cele justificate de
costurile normale de participare la competiții sunt denumiți jucători fără
contract.
Art.12 Compensațiile obișnuite pe care le pot primi
toți jucătorii, fără afectarea statutului de jucător, sunt atât cele legate de
cheltuielile de transport și sejur pentru participare la un meci, cât și cele
legate de costurile pentru echipament sportiv, asigurare și participare la
antrenamente.
În principiu, contribuțiile
financiare, care nu se încadrează în categoria de compensații obișnuite, vor fi
privite ca remunerații pentru serviciile prestate de jucător în calitatea sa de
jucător de handbal.
V. JUCĂTORI
CU CONTRACT
Art.13 Orice jucător, care este plătit suplimentar
sau cu sume mai mari decât cele care se încadrează în compensațiile obișnuite
este denumit jucător cu contract. Trebuie întocmite convenții
scrise/contracte care să definească drepturile și obligațiile părților
contractante.
Art.14 Federațiile Naționale vor ține evidența
centralizată pentru jucătorii cu contract aflați sub jurisdicția lor. Actualizarea
situației centralizate se face anual până la 31 decembrie.
Art.15 Toate Federațiile Naționale trebuie să
trimită anual, până în data de 28 februarie, federației continentale competente
situația centralizată a tuturor jucătorilor cu contract. Federația continentală
va înregistra jucătorii cu contract și va înainta către I.H.F. lista completă
până la data de 31 martie.
Art.16 I.H.F. sau Federația continentală competentă
au dreptul să stabilească ele însele statutul jucătorilor. Federația Națională,
clubul sau jucătorul pot înainta cereri în acest sens.
Art.17 Convenția/contractul dintre jucător și club
trebuie să includă toate detaliile care reglementează relația mutuală,
respectiv drepturile și obligațiile părților și perioada concretă de
valabilitate.
Mostra de contract (în conformitate
cu documentele I.H.F.) detaliază elementele pentru o convenție/contract între
jucător și un club. Părțile implicate pot introduce și alte clauze
contractuale,cu condiția ca acestea să nu contravină prevederilor contractului
menționat.
Art.18 În caz de litigiu, copiile
convețiilor/contractelor trebuie puse la dispoziția I.H.F. sau federațiilor
continentale respective.
Art.19 Federațiile Naționale pot adăuga în
contractele pe care le încheie cu jucătorii prevederi specifice, cu condiția ca
acestea să nu contravină prevederilor Codului de Autorizare a Dreptului de Joc.
VI. JUCĂTORII PROFESIONIȘTI
Art.20 JucĂtorii profesioniști sunt acei jucători
care își câștigă existența practicând
jocul de handbal.
Art.21 În plus pentru aceștia se aplică prevederile
legate de jucătorii cu contract.
VII. CLASIFICAREA SPORTIVILOR
Art.22 - MAESTRU EMERIT AL SPORTULUI se acordă în
conformitate cu prevederile Legii 69/2000 (Legea Educației fizice și sportului)
și Ordinului A.N.S. referitor la clasificarea sportivilor.
Art.23 - MAESTRU AL SPORTULUI trebuie să
indeplinească una din conditiile de mai jos :
a)
sa fi făcut parte din echipa reprezentativă clasată pe locurile I-III la
Campionatele Mondiale de tineret sau Campionatele Europene de tineret
participând la 50% din jocuri ;
b) să fi
făcut parte din echipa care a câștigat o cupă europeană participând efectiv la
50% din jocuri ;
c) să fi
făcut parte din echipa care s-a clasat de 2 ori pe locul I in Campionatul
intern, participând efectiv la 50% din jocuri la fiecare ediție și să fi jucat
de 20 de ori efectiv în echipele reprezentative la jocurile interțări ;
d) la
cererea cluburilor sau asociațiilor sportive pentru activitate deosebită și cu
aprobarea Consiliului de Administrație al F.R. Handbal.
Art.24 - CATEGORIA I trebuie să îndeplinească una
din cerințele de mai jos:
a) Să fi făcut parte dintr-o echipă
clasată în primele locuri (8) în Campionatul Național, Liga Națională sau Cupa
României (seniori) participând efectiv la 50% din jocurile oficiale.
b) Să fi făcut parte din echipele reprezentative,
participând efectiv la l0 jocuri câștigate interțări.
Art.25 - CATEGORIA II trebuie să îndeplinească una
din cerințele de mai jos:
a) Să fi făcut parte dintr-o echipă
participantantă în Campionatul Național categoria A seniori (e), participând
efectiv la 30% din jocuri.
b) Să fi făcut parte dintr-o echipă
participantă în Campionatul Național categoria B care să nu fi retrogradat, participând
la 50% din jocuri.
c) Să fi făcut parte dintr-o echipă
care a promovat în Campionatul Național categoria seniori (e) și să fi
participat la 75% din jocurile oficiale.
d) Să fi făcut parte dintr-o echipă
care s-a calificat pentru turneul final al Campionatului Național de juniori(e)
participând la 75% din jocuri.
Art.26 - CATEGORIA III se acordă de către comisiile
județene pentru cel puțin 5 (cinci) sezoane competiționale consecutive.
VIII. SPORTIVII DE
LOT
Art.27 Sportivii, cetățeni români care sunt
legitimați la un club afiliat la F. R. Handbal, sau au contract pe o perioadă
determinată la un club în străinătate, își asumă în mod tacit obligația de a se
pregăti în mod corespunzător și de a reprezenta țara în mod demn, atunci când este
convocat la jocuri interțări sau la alte jocuri organizate de F. R. Handbal.
Art.28 Sportivii care activează în străinătate se
supun normelor și regulamentelor I.H.F. și E.H.F. privind prezența la
convocările echipelor naționale, sau a contractelor pe care le au cu F. R.
Handbal.
Art.29 La propunerea Comisiei Tehnice sportivii
convocați la loturile naționale de seniori și tineret vor încheia contracte cu
F. R. Handbal, în funcție de valoarea și perspectiva lor. Contractele vor
specifica drepturile și îndatoririle părților semnatare.
Art.30 Sportivul căruia i se face cinstea de a
reprezenta țara într-o întâlnire internațională, are OBLIGAȚIA de a pune în
slujba echipei naționale toate calitățile de care dispune.
Art.31 Sportivii care activează în campionatul
intern, convocați de F. R. Handbal în stagii de pregătire, trialuri, jocuri de
antrenament sau internaționale ale echipelor reprezentative (seniori, tineret,
juniori, cadeți - masculin și feminin) sunt obligați să se prezinte la data și
locul fixat prin convocarea oficială.
Art.32 Pe perioada activităților desfășurate la
loturile naționale, sportivii se supun Regulamentului Disciplinar al F. R.
Handbal și Regulamentelor de ordine interioară ale fiecărui lot.
Art.33 În perioada pentru care sunt convocați, ei
nu vor putea lua parte la nici un joc amical sau oficial pentru echipa de care
aparțin, fără aprobarea specială a F. R. Handbal.
Art.34 Neprezentarea din motive de forță majoră va
fi apreciată pe baza actelor justificative prezentate din timp de cel în cauză
de către Biroul Federal care va hotărâ asupra dreptului de joc în competițiile
oficiale.
Art.35 Sportivii care în timpul activității de
pregătire a echipelor reprezentative sau întâlniri internaționale se vor
comporta nesportiv, nerespectând normele stabilite sau vor fi eliminați
definitiv -descalificați în timpul jocurilor- sunt pasibili de sancțiuni
disciplinare apreciate și dictate ca atare de Comisia de Disciplină a F. R.
Handbal.
Art.36 În toate aceste cazuri enumerate anterior
sportivii vor suporta concomitent și consecințele ce derivă din clauzele
contractuale ale contractului lor cu F. R. Handbal.
Art.37 F. R. Handbal recunoaște și confirmă dreptul
sportivului de a primi:
a) indemnizație de efort;
b) prime de obiectiv;
c) asigurare în caz de boală sau
accident - pe perioada corespondentă activității la lotul național;
d) echipament adecvat pregătirii și
participării în condiții decente la activitățile lotului național, returnabil
la întreruperea sau încetarea activității competiționale;
e)
asistență medicală, medicamente, susținătoare de efort, refacere;
f) transport local și internațional
pe perioada activității la lotul național;
g) zile libere pentru recuperare
după efort, tratament, rezolvarea unor probleme personale, sociale etc., dar nu
mai mult de 20 zile, într-un an calendaristic;
h) F. R. Handbal recunoaște și
confirmă dreptul sportivului de a acorda interviuri, autografe, informații,
presei scrise și vorbite, prezentându-și propria opinie fără a prejudicia
imaginea sau interesele F. R. Handbal și ale lotului național;
i) Sportivul de lot național are
dreptul la recompense onorifice, însoțitoare sau nu a celor materiale,
concretizând recunoașterea publică a meritelor și a contribuției aduse la
realizarea imaginii și a dezvoltării handbalului românesc: diplome, ordine,
titluri, medalii comemorative, plachete etc.;
j) F.R. Handbal trebuie să-i acorde
sportivului de lot protecție morală și fizică pe perioada activității la lotul
național.
IX.
COMPORTAREA SPORTIVULUI
Art.38 a) Sportivii sunt obligați să
se comporte disciplinat, demn și civilizat atât în timpul jocului cât și în
toate împrejurările în care vin în relații cu oficialități publice și sportive,
române sau străine, cu oficialii F. R. Handbal, oficialii cluburilor, persoane
implicate în activitatea handbalistică și publicul spectator, înainte, în
timpul și după terminarea jocului.
b) În timpul joculul are în special
următoarele OBLIGAȚII:
- să
se prezinte echipați în conformitate cu prevederile regulamentare,
- să respecte deciziile arbitirilor,
- să-și respecte coechipierii și
adversarii,
- să aibă o atitudine corectă față
de public și oficialii jocului,
- să nu provoace sau să incite
coechipierii, adversarii sau publicul la dezordine,
- să salute publicul înainte și după
terminarea jocului, să respecte protocolul de desfășurare a jocului.
c) Nerespectarea obligațiilor de mai
sus atrage după sine luarea măsurilor de sancționare disciplinară
corespunzătoare gravității faptelor.
X. FEDERAȚIA
ROMÂNĂ DE HANDBAL
Art.39 a) Pe timpul derulării Contractului, F. R.
Handbal se obligă să asigure realizarea integrală a clauzelor contractuale;
b) Nerespectarea din CAUZE OBIECTIVE
sau FORȚĂ MAJORĂ a unui termen de finalizare privind o clauză contractuală, nu
constituie motiv de denunțare/încetare a Contractului.
c) F.R. Handbal are dreptul de a rezilia
unilateral Contractul, în condițiile neîndeplinirii obiectivelor de performanță
stabilite.
d)
Nerespectarea îndatoririlor și drepturilor părților duce la rezilierea
Contractului cu toate consecințele ce derivă din acest
lucru.
XI. DISPOZIȚII FINALE
Art.40 a) Regulamentul de Organizare și
Funcționare al jucătorilor devine obligatoriu pentru toți jucătorii de handbal
din România;
b)
Nerespectarea prevederilor prezentului regulament va
fi sancționată conform Regulamentului Disciplinar al F. R. Handbal;
c)
Orice situație neprevăzută în prezentul regulament va
fi soluționată de CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE;
d) Prezentul regulament a fost aprobat de Consiliul de
Administrație în ședința din data de 15.04.05 și intră în vigoare de la
01.07.2005.