INTRODUCERE

APARIȚIA JOCULUI DE HANDBAL ÎN LUME

 

TREI RĂDĂCÎNI MULTINAȚIONALE

 

                Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a aparut în Europa la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20. Originile lui sunt însă mult mai departate și le găsim în unele jocuri cu caracter popular practicate în Evul Mediu și în jocurile dinamice folosite în școlile din centrul și nordul Europei la începutul secolului al 19-lea.

                Toate acestea ca principale surse de origine, au fost contopite și modernizate sub influența unor jocuri sportive deja cu statut de competiție: baschetul, rugbyul și mai ales fotbalul.

                În toate variantele lui, jocul de handbal a apărut mai întâi în școli ca material didactic, rod al imaginației creatoare a unor eminenți profesori de educatie fizica. Vom lua în considerare ca dată de atestare a fiecarei variante, momentul în care depășește “curtea școlii” iar ca “părinte” pe cel care i-a dat un regulament oficial și l-a lansat într-o formă competițională în afara orelor de educatie fizică. Se disting și sunt atestate trei rădăcîni multinaționale, fiecare cu o variantă nu prea mult deosebită de handbalul consacrat și practicat astăzi pe toate cele cinci continente.

                1. DANEMARCA 1904 “HAANDBOLD”, profesor HOLGER NIELSEN

                2. CEHOSLOVACIA 1905 “HAZENA”, profesor VACLAV KARAS

                3. GERMANIA 1919 “HANDBALL”, profesor KARL SCHELENTZ

 

                1. Handbalul nordic de sală Povestea adevarată a jocului de handbal începe în anul 1898, când directorul școlii REALE din localitatea ORDRUP – Danemarca, interzice elevilor practicarea fotbalului din cauza numeroaselor accidentări care determinau foarte multe absențe de la cursuri. Pentru a nu renunța la jocul cu mingea, băieții din clasele superioare au început să joace fotbal cu mâna.

                Profesorul lor de educație fizică, HOLGER NIELSEN, participant la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne în anul 1896, la probele de tir și scrimă, este cucerit de aceasta idee a elevilor săi, dând acestui nou joc un cadru organizat, stabilînd și primele reguli. Îl denumește în mod logic “HAANDBOLD” în replica la FOOTBALL. Terenul avea cca 45m x 35m, atat cat permitea curtea școlii, poarta 2m x 3m, echipele erau formate din 7 jucatori, la fel ca astazi, dar mingea era tot de fotbal și se purta ca la rugby (driblîngul a aparut ceva mai tarziu), se arunca de la o Linie dreapta (ca la handbalul pe plajă de astazi) aflata la o distanta care a variat între 8 și 6 metrii. În anul 1904 profesorul HOLGER NIELSEN redacteaza și tiparește într-o mică broșură un regulament al acestui nou joc sportiv, practicat în aproape toate școlile din Danemarca, iar după 1906 și în Suedia. Am socotit anul 1904 data oficiala “de nastere” a handbalului ca joc sportiv, deoarece atunci a aparut primul regulament oficial și primele jocuri interșcoli din diverse orașe, și nu 1898, cand s-a petrecut povestea noastră, dar care a ramas în cercul închis al „curtii școlii respective”.

                2. Hazena. Tot la începutul secolului 20, după unele date în 1894, în Cehoslovacia, înspectorul ministerial pentru educatie fizica JOZEF KLEMKER întroduce în programa școlara un joc dinamic, asemanator ca idee generala cu handbalul de astazi.

                În anul 1905 profesorul VACLAV KARAS din Praga, și imediat în 1906 profesorul ANTONIM KRISTOF consacra acest joc, dandu-i un cadru competitional cu regulamente, denumindu-l CESKA HAZENA, spre a se deosebi mai clar de handbalul nordic, dar și pentru a-și asigura paterNIȚĂtea.

                Terenul de joc avea 35m x 25m, numarul jucatorilor a fost de la început 7, mingea era din acest an (1905) una speciala mult mai mica decat cea de fotbal, a aparut și driblîngul la 4-5 pași, dar putea fi repetat, semicercul era mai întai la 4m, apoi în final la 6m. Poarta 2,40 pe 2m. Diferenta evidenta fata de cel nordic era doar faptul ca se putea juca și pașa din semicerc, dar numai din afara lui se arunca la poarta.

                Jocul, foarte raspandit în Cehoslovacia, a avut perioada lui de glorie, chiar și un unic Campionat Mondial – feminin în 1930, la Praga, câștigat, bineînțeles, de Cehoslovacia. Răspândirea lui s-a limitat la cateva țări din jurul Cehoslovaciei și în România, dar numai sub forme de demonstrație ale unor echipe feminine.

                3. Handbalul “mare” – pe terenul de fotbal în 11 jucatori – este o “invenție nemțeasc㔠și il are ca autor final pe profesorul KARL SCHELENZ, seful catedrei de atletism de la Facultatea de Educatie Fizica din Berlin.

                Profesorul SCHELENZ a experimentat cu studenții lui timp de doi ani, o varianta a unui joc cu mana înspirat, din cateva jocuri dinamice folosite în orele de educatie fizica: TORBALL, FOLKERBALL și o varianta denumita chiar HANDBALL, pe care profesorul MAX HEISER l-a defînit și practicat din 1917. A preluat de la fiecare cate ceva, le-a scos din sala de gimnastica și într-o forma finala, le-a transpus pe terenul de fotbal, respectand dimensiunile și marcajul respectiv.

                Primele jocuri demonstrative au loc în cadrul serbarilor sportive de sfarșit de an (1919), iar imediat în toamna se organizează competitii locale la Berlin, dar și în alte orașe.

                Răspândirea handbalului în 11 jucatori în Germania este extrem de rapidă, fiind socotit sport national, oarecum în opozitie cu fotbalul de origine engleza.

                Imediat în anul urmator 1920 se organizează la Berlin “Cupa Germaniei” cu 10 echipe masculine, 4 feminine și 4 de juniori! Iar din 1921 el se răspândește și în țările vecine, în primul rând în România, în Ardeal, prin intermediul profesorilor de educatie fizica, unii chiar absolventi ai facultatii din Berlin.

                Nemții l-au socotit sport national, în orice caz copilul lor de suflet și l-au denumit “GROSSFELD HANDBALL” (handbal pe teren mare), spre a-l deosebi categoric de cel nordic, caruia i-au zis “HALLEN HANDBALL” (handbal de sala) și de CESKA HAZENA.

                Raspandirii lui explozive în Germania și apoi în Europa ii urmeaza o perioada de glorie și dominatie. În 1925, primul meci INTERNAȚIONAL AUSTRIA – GERMANIA 6-3, la masculin, iar în 1930, primul joc la feminin AUSTRIA – GERMANIA 5-4.

                În 1936, la Berlin, handbalul (în 11 jucatori) este prezent prima oara la Jocurile Olimpice, locul 1 Germania, iar România, locul 5. De notat ca, condiționată de Federatia Internațională, Germania organizează și un C.M. de handbal în 7, cu un ecou foarte slab, doar 5 echipe – România nu a participat.

                În toatăaceasta perioada și în continuare pana în anii 60, handbalul în 11 domina categoric arena Internațională, iar cel în 7 jucatori putem sa-i spunem cu adevarat nordic, fiindca se juca, cu deosebire, în Danemarca și Suedia. În celalte tari din Europa se faceau cei drept demonstrații și chiar turnee, uneori de hazena sau handbal în 7, Combinat mai mult ca o curiozitate. După anii 60, ultimul C.M. de handbal în 11 la masculin 1959 și la feminin 1960, va ceda total dominatia în favoarea fratelui mai mic (handbal în 7), care va ramane singur și total stapan pe arena sportiva. După anii 70 nici nu se mai vorbeste de handbalul în 11 și de Hazena, de parca nici nu au existat.

 

APARIȚIA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ROMÂNIA

 

                În România handbalul a patruns prin “filiera germana” în anii 1920 – 1921, imediat după lansarea lui oficiala la Berlin în anul 1919 de catre profesorul KARL SCHELENTZ.

                Ne referim la handbalul în 11 jucatori, pe terenul mare de fotbal, care va domina categoric cele doua surori mai mici – handbalul în 7 pe teren mic și Hazena ceha – în toată aceasta perioada interbelica.

                Adevarata poveste a handbalului din România începe în anul 1920, cand un mic grup de profesori de educatie fizica din Ardeal, de la Sibiu, Bistrița și Brașov, unii cu studii superioare de specialitate în Germania, sunt învitati de rectorul facultatii din Berlin și de fostul lor profesor de atletism KARL SCHELENTZ (parîntele handbalului în 11 jucatori) sa așiste la marile serbari sportive traditionale cu ocazia sfarșitului de an școlar, abia reluate după razboi.

                Cu aceasta ocazie, profesorii nostri au așistat și la o serie de meciuri din marea COMPETIȚIE “Cupa Germaniei” – aflata la prima editie – cu o participare extraordinara: 10 echipe masculine, 4 feminine și 4 de juniori.

                Întorși în tara și entuziasmati de virtutile acestui sport, l-au introdus imediat în orele de educatie fizica din școlile în care predau.

                În anul urmator 1921 încep deja meciurile inter-clase în școli, la Sibiu, chiar pe stadionul central, iar din 1922 putem vorbi de primele jocuri inter-orașe cu echipe formate din elevi, dar și câțiva  absolventi și chiar profesorii acestora.

                Promotorul acestor actiuni și cel pe care putem sa-l numim “parîntele” handbalului din România a fost profesorul WILHELM BINDER, titularul catedrei de educatie fizica de la Liceul BRUKENTHAL din Sibiu, care l-a introdus ca disciplină obligatorie în școala, imediat după ce vazuse la Berlin meciurile din Cupa și demonstrațiile studenților Facultatii de Educatie Fizica.

                Tot WILHELM BINDER a organizat și primele meciuri de handbal cu public pe stadionul central din Sibiu între elevii lui, devenind astfel primul antrenor și primul arbitru din istoria handbalului românesc. A condus la centru ca unic arbitru toate jocurile din primii ani, inclusiv cele de fete de la liceul din localitate.

                Presa din Sibiu din acele vremuri atesta toate acestea, mai întai prin ziarul de limba germana ȘIEBEN BURGISCHE DEUTSCHES TAGEBLATT, numarul 14442, din 18 iunie 1921, care semnaleaza primul meci cu public – pe stadionul mare – al unor echipe de elevi de la Liceul Brukenthal, iar peste o saptamana și primul meci de handbal între elevele liceului de fete din localitate.

                Suntem îndreptatiti, pe baza acestor atestari oficiale, sa spunem ca “data nasterii” jocului de handbal în România este 18 iunie 1921, locul Stadionul Central din Sibiu, “parînte” profesorul WILHELM BINDER, iar ca participanti, elevii liceului Brukenthal și elevele liceului de fete.

                Handbalul (în 11 jucatori) se răspândește apoi foarte repede în principalele orașe din Ardeal, apoi în Banat (Timișoara, Lugoj, Arad 1927 – 1928) și în Regat (București, Ploiești 1930 – 1933), mai apoi și în Moldova (1934 – 1935).

                Începand cu anul 1931, Sibiul preia organizarea unei competitii de amploare “Cupa Transilvaniei”, care din 1933 va cuprinde și echipe din Banat (Lugoj și Timișoara), iar din anul 1934 se transforma în campionat national pe trei ligi: Nord – Ardealul; Vest – Banatul; Sud – București și Ploiești. În tot acest timp echipa din Sibiu se afla pe primul loc.

                După ce în anul 1933 handbalul intră alaturi de Volei și Baschet în F.R.V.B.H. în 1936 se constituie îndependent Federatia Româna de Handbal (F.R.H.).

                Seria jocurilor Internaționale este deschisa în 1934 de o echipa a orașului Sibiu, care întreprinde un turneu de 11 jocuri în Cehoslovacia și Germania, iar în 1935 primim vizita unei echipe din Munchen, care susține  patru jocuri la Sibiu și Bistrița.

                În anul 1936 la Berlin, handbalul (masculin în 11 jucatori) este introdus pentru prima oara în programul Jocurilor Olimpice. Echipa României participa la aceasta prima editie a handbalului la J.O. și obtine un onorant loc V, avand în vedere conditiile de constituire și pregatire a echipei nationale, aflata la prima ei actiune.

                În anul 1938 Federatia Internațională de Handbal Amator (I.H.F.A.) organizează prima editie a Campionatelor Mondiale de handbal în 11 jucatori. Echipa României ocupa tot locul V, dar acum din 12 echipe, aproape toate cu mai vechi state de pregatire și jocuri Internaționale la activ. În ordine cronologica, urmeaza Hazena care a patruns la noi imediat după handbalul în 11 jucatori. Chiar în anul 1924 se semnaleaza în Banat primele jocuri demonstrative ale unor echipe feminine. În acea zona, respectiv la Timișoara, Arad și Lugoj, hazena are o scurta perioada de avant. În 1926 se organizează o COMPETIȚIE cu sase echipe feminine, iar formatia INDUSTRIA Lanei Timișoara efectueaza un turneu INTERNAȚIONAL în Iugoslavia.

                În aceeași perioada 1925 – 1927 au loc și în București jocuri demonstrative, tot ale unor echipe feminine. Dar, pana în anul 1939, nu poate fi vorba de un sistem competitional și de o raspandire care sa depaseasca zona Timisoarei și a Bucureștiului.

                Handbalul în 7, cel nordic, pe teren mic, a patruns foarte timid la noi în tara după 1930. La început se confunda cu Hazena, dar de regula era socotit un mijloc de pregatire în timpul iernii pentru echipele de handbal în 11 jucatori.

                Abia în anul 1937 se semnaleaza, la Sibiu, un turneu de sala cu participarea a 8 echipe din Sibiu și Mediaș, respectiv cele care evoluau în campionatul de handbal în 11.

                În toatăaceasta perioada, pana în 1939, și înca mult timp după acest an, nu putem vorbi de un sistem competitional pentru handbal în 7, doar demonstrații și în cateva locuri doua-trei turnee în sezonul de iarna.       

 

 

 

 

I S T O R I A  H A N D B A L U L U I  R O M Â N E S C

1 9 2 1  -  2 0 0 8  

 

CRONOLOGIE

 

Partea I

               

Geneza 1921 – 1945

 

1920 Profesorul WILHELM BINDER de la liceul BRUKENTHAL din Sibiu întroduce handbalul ca disciplinăobligatorie la orele de educatie fizica pentru toate clasele. Decizia a luat-o după ce în vara aceluiași an așistase la BERLIN și MUNCHEN la o serie de jocuri și demonstrații de HANDBALL (în 11 jucatori, pe terenul mare de fotbal), creatie a Profesorului Universitar KARL SCHELENTZ, de la Facultatea de Educatie Fizica din Berlin.

 

 1921 Cu prilejul serbarilor de sfarșit de an școlar, pe stadionul mare din Sibiu are loc un joc demonstrativ de handbal între elevii profesorului WILHELM BINDER, care a oficiat și ca arbitru.

                Cotidianul de limba germana ȘIEBENBURGISCHE – DEUTSCHES TAGEBLATT,   Nr. 14442, din 18 iunie 1921 consemneaza urmatoarele: “…DEMONSTRATIA DE GIMNASTICA A TUTUROR ȘCOLILOR A AVUT LOC ÎN ZIUA DE 17 IUNIE 1921. JOCURILE LIBERE CARE AU CONTINUAT, AU AVUT URMATOARELE REZULTATE: CLASA V-a REALA, CONTRA CLASA V-a GIMNAZIU, BAIETI, LA HANDBAL 1:0”.

                Același cotidian anunta cateva zile mai tarziu: “ÎN PROGRAMUL PENTRU DEMONSTRATIA DE SFARȘIT DE AN A ȘCOLILOR DE FETE (24 IUNIE) LA PUNCTUL 3 “JOCURI GENERALE” ESTE PREVAZUT ȘI UN JOC DE HANDBAL”

                Pe baza acestor documente scrise afirmam cu siguranta ca 1921 este “anul de nastere” a handbalului în România și mai precis ziua de 17 iunie ca data certa a primului meci de handbal desfasurat în tara noastră.

                Atestarea oficiala scrisa confirma și PRIMUL ANTRENOR, dar și PRIMUL ARBITRU din România, profesorul WILHELM BINDER, titularul catedrei de educatie fizica de la LICEUL BRUKENTHAL din Sibiu, ai carui elevi sunt deci și PRIMII JUCATORI DE HANDBAL din România.

 

                1922      Handbal în 11 jucatori. La Sibiu, pe stadionul central, în ziua de 3 mai 1922, în cadrul unor ample serbari campenesti, în fata a peste 2000 de spectatori, a avut loc: “o mare demonstrație de handbal între elevii claselor mari”, sub conducerea profesorului Wilhelm BINDER, care a entuziasmat tribunele și mai apoi întregul oraș. În saptamana urmatoare, ziarul amintit mai sus, revine de trei ori asupra acestor jocuri consacrând defînitiv, existenta handbalului ca joc sportiv de COMPETIȚIE în România.

 

1924   Handbal în 11 jucatori – la Sibiu, se organizează o prima COMPETIȚIE oficiala “Campionatul Școlar al orașului la handbal”, care s-a desfasurat pe stadionul mare, cu programare anterioara, arbitri, numeroși spectatori, Clasamente și premii.

                La Bistrița, Sighișoara și Brașov handbalul începe sa se joace frecvent mai întai în liceele mari, unele de limba germana, unde erau profesori de educatie fizica “școliti” la BERLIN.

                În același an se semnaleaza primele jocuri inter-orașe: Sibiu – Sighișoara, Sibiu – Bistrița și Bistrița – Brașov, meciuri amicale, desfasurate de regula, în cadrul unor serbari sportive ale societatilor de gimnastica din orașele respective.

                Asociatia sportiva H.T.V. (HERMANN STADTER TURNVEREÎN) din Sibiu, și concomitent asociatiile șimilare din Mediaș și Brașov, infiînteaza sectii de handbal îndependente, pe structura unor adevarate cluburi specializate.

                - HAZENA. În acest an (1924) se semnaleaza și primele jocuri demonstrative în BANAT ale unor echipe feminine.

                Presa din Timișoara atesta oficial un joc cu public între echipele din Jimbolia și Timișoara (R.G.M.), scor final 2-0. “Hazena” este un joc originar din CEHOSLOVACIA, foarte asemanator cu handbalul în 7 jucatori, de origine nordica.

 

1925    Handbal în 11. La Sibiu, Bistrița și Brașov și mai apoi la Arad se organizează în continuare competitii școlare, mai ales toamna și primavara.

                INTERNAȚIONAL. În Austria se desfasoara PRIMUL JOC INTERNAȚIONAL DIN ISTORIA HANDBALULUI (în 11 jucatori - masculin): Austria – Germania 6-5

                HAZENA (handbal în 7). La București se infiînteaza echipele feminine MACABI și STARUINTA, în replica la echipele masculine de fotbal. Au avut loc și cateva jocuri demonstrative de regula, în deschidere la meciurile de fotbal, pe stadionul CIOCANUL (fost MACABI), între Juventus și Universitatea Obor. Demonstratia de pe stadionul din Obor a fost mult mediatizata în presa, chiar cu fotografii pe prima pagina. La București, însa, nu poate fi vorba de o COMPETIȚIE, ci numai de cateva demonstrații pentru deliciul spectatorilor de fotbal.

  

1926 HAZENA.La Timișoara se înscriu în prima COMPETIȚIE oficiala de Hazena sase echipe feminine, un real succes pentru început. Echipa femininA INDUSTRIA LANEI întreprinde un turneu de trei jocuri în Yugoslavia. Este prima deplașare peste graNIȚĂ și primele întalniri Internaționale din istoria handbalului românesc. Mai putem spune ca ILSA Timișoara este prima echipa feminina de handbal stabila, serioașa și consolidata ca atare și care daînuieste pana astazi.

                Handbal în 11. La Sibiu se desfasoara primul Campionat Școlar pe etape saptamanale, cu elevi din clasele V – VIII (clasele IX – XII astazi).

  

1928    Handbal în 11. La Sibiu profesorul WILHELM BINDER organizează PRIMUL CURS DE ARBITRII, cu opt candidati, și, în final cu doar doi absolventi.   

                La REGHIN se infiînteaza prima echipa femininA de handbal din zona, cuprinzand în majoritate eleve, dar și senioare, muncitoare sau profesoare de sport.

                La Sibiu, Brașov, Bistrița, Mediaș și Sighișoara se organizează competitii școlare cu regularitate și, ocazional, întreceri inter orașe, cu elevi și seniori – profesori de sport, fosti elevi.

                INTERNAȚIONAL. La Amsterdam handbalul este prezent prima oara la Jocurile Olimpice, este drept sub forma unor demonstrații de popularizare, după ce, la un congres C.I.O. anterior, fusese trecut pe lista sporturilor “la alegere”.

                Tot la Amsterdam, la 4 august 1928, a avut loc CONGRESUL DE CONSTITUIRE A FEDERAȚIEI DE HANDBAL AMATOR (F.I.H.A.), cu 11 tari. Deși cu doi membri prezenți, dar fara mandat, România nu a participat oficial.

                Se tipareste primul Regulament INTERNAȚIONAL de Arbitraj al F.I.H.A. (handbal în 11 jucatori).

 

1928 – 1930 Handbal în 11. Majoritatea asociatiilor sportive (TURNVEREÎN – societati de gimnastica) din Ardeal infiînteaza puternice sectii de handbal, după modelul celor din Germania. Pe langa deja infiîntatele sectii de la SIBIU, SIGHIȘOARA și BISTRIȚA, apar și la MEDIAȘ, BRAȘOV și CISNADIE, apoi la LUGOJ (Muncitorul), TIMIȘOARA (echipa Rapid Timișoara), REȘITA (S.S.M.R.) și BUCUREȘTI (Viforul Dacia și CFR).

                După anul 1930 se poate vorbii în România de sectii și echipe de handbal puternice și bine organizate în centrele de mai sus. Apar tentative mai timide, la început la Bacău, Galati, Buhuși și Ploiești.

                Hazena (handbal în 7). Încep sa se înmulțească demonstrațiile unor echipe feminine la București, Ploiești și în Banat. La Arad și Timișoara, unde participa și Lugojul, se organizează o COMPETIȚIE și cupe, cu o oarecare continuitate.

 

 1930 La Berlin, cu ocazia celui de-al II-lea Congres al F.I.H.A. (Federatia Internațională de Handbal Amator), România devine membra cu drepturi depline. Cu aceeași ocazie se solicita C.I.O. întroducerea handbalului la J.O.

                Handbal în 11. În Austria are loc primul JOC INTERNAȚIONAL DE HANDBAL feminin: Austria – Germania 5-4 (1-4).

                Hazena. În Cehoslovacia, la Praga, se organizează primul, dar și ultimul Campionat Mondial de Hazena. Pe primul loc a fost Cehoslovacia, pe locul al doilea IUGOSLAVIA, iar pe al treilea POLONIA.

  

1931   Handbal în 11. Orașul SIBIU prin comisia de handbal, preia organizarea unui Campionat al Transilvaniei, cu participarea orașelor SIBIU, BRAȘOV, BISTRIȚA și REGHIN, aceasta va fi și ordinea în clasament. Multi specialisti din “vechea garda” il socotesc ca PRIMUL CAMPIONAT al handbalului din România. Clasament: 1. Sibiu; 2. Bistrița; 3. Brașov; 4. Reghin (masculin), dar au loc și doua jocuri Reghin – Sibiu la feminin. Înregistram astfel în acest an 1931 și primele jocuri oficiale între echipe feminine.

  

1932   Handbal în 11. Campionatele școlare sunt deja competitii de traditie și regularitate la Sibiu, Brașov, Bistrița, Sighișoara și Mediaș.  

                CAMPIONATUL TRANSILVANIEI (pe care noi l-am așimilat cu un campionat national al acelor vremuri de pionierat) continua cu editia a II-a. Clasament: 1. Societatea de Gimnastica Sibiu; 2. S.G. Bistrița; 3. C.S. Reghin 

  

1933   Handbalul din România se organizează pentru prima oara într-o structura uNIȚĂra pe plan national. Comișiile care activau la Sibiu (prima și cea mai puternica din tara), Brașov, Ploiești, Timișoara, Arad, Lugoj și București, întegrându-se în deja existenta Federație Româna de Baschet și Volei, care devine astfel F.R.B.V.H. avand ca presedinte unic pe profesorul NICOLAE DUTESCU. Evenimentul este marcat printr-o activitate mult mai bogata și organizata, în întreaga tara.

                Se organizează PRIMA COMPETIȚIE CU CARACTER NAȚIONAL prin extinderea “Campionatului Transilvaniei”. În finala pe tara: S.G. (TURNVEREÎN – Societatea de gimnastica) SIBIU – S.C. MUNCITORUL LUGOJ :       15-1.

                Se organizează și primele jocuri între echipele feminine ale orașelor Sibiu, Mediaș, Sighișoara și Brașov meciuri amicale care se desfasurau, de regula, în deschidere la cele oficiale ale baietilor.

                Echipa masculina din Sibiu – putem spune acum campioana tarii – întreprinde un turneu în tara, obtinand numai victorii, ceea ce confirma valoarea și titlul obtinut. La București, jocurile echipei din Sibiu starnesc un interes deosebit și putem spune ca au contribuit decisiv la lansarea handbalului, ca specializare aparte. La început, echipele din București: Viforul Dacia, CFR Colentina sau Avântul, iar la Ploiești, Petrolul sau Teleajenul, erau formate din jucatori de baschet, rugby, volei sau atleti și câțiva  handbalisti din Ardeal.

                În Moldova are loc primul meci între echipele din Piatra Neamt și Bacău.

                Handbal în 11. Campionatul Transilvaniei, aflat la a III-a editie, se largeste, capatand un caracter national. Acest, sa spunem, prim campionat national este câștigat de Școala de Gimnastica (SK) din Sibiu, care învinge în finala pe C.S. Muncitorul Lugoj cu scorul de 15-1.

                La Sibiu, Brașov, Mediaș și Sighișoara se desfasoara primele campionate locale cu echipe de seniori la masculin dar și la feminin. Se organizează și primele meciuri feminine, între echipele orașelor Sibiu, Brașov, Sighișoara și Mediaș.

                La început, tot Sibiul este învingator și la feminin, dar vom așista în anii urmatori la „atacul” echipelor din Sighișoara și, mai ales, Mediaș.

 

 

1934   Handbal în 11. Nou constituita Federație organizează ceea ce am putea denumi cu adevarat: UN CAMPIONAT NAȚIONAL DE HANDBAL, pe trei ligi: Centru – Ardeal, Vest – Banat și Sud – București-Ploiești, câștigat de S.G.Sibiu, 7-2 în finala cu Viforul Dacia din București (compusa înca din atleti și rugbisti, dar și câțiva  handbalisti).

                Primele jocuri Internaționale de handbal au loc în deplașare, echipa din Sibiu efectueaza un turneu de 11 jocuri în Cehoslovacia și Germania în 18 zile,obtinand 7 victorii.

                La Ploiești, în ziua de 26 octombrie 1934, a avut loc pe terenul Tricolorul (actualul stadion Municipal) primul joc demonstrativ de handbal în 11 jucatori. Înitiator a fost TUDOR DOBREANU – DOREL care atunci era elev în București și juca handbal la Viforul Dacia, fiind însa din Ploiești. 

                Internațional. La Congresul al treilea al F.I.H.A. de la STOCKHOLM numarul tarilor afiliate a ajuns la 34.

                Hazena. În ziua de 10 septembrie 1934 ziarul “Sportul Zilnic” care apare la București iși anunta cititorii ca în deschidere la un meci de fotbal se va disputa “partida de hazena” între echipele feminine Unirea și Staruinta.

  

1935 Handbal în 11. Au loc primele întalniri Internaționale în România, o echipa studenteasca a orașului Munchen învinge echipele H.T.V. Sibiu cu 9-8 și STSU Brașov cu 9-2.

                La învitatia unuia din pionierii handbalului din România, marele jucator, arbitru și antrenor IOAN SCHUSCHNÎNG, soseste la Sibiu parîntele handbalului în 11, pe teren mare, KARL SCHELENTZ de la Facultatea de Educatie Fizica din Berlin. El a condus antrenamente demonstrative la toate nivelele, inclusiv cu echipa Naționala în curs de constituire, și a tinut cursuri de antrenori și arbitri.                 În campionatul national masculin, se impune din nou S.G. Sibiu, care învinge în finala pe S.G. Sighișoara.

                Hazena. La București, pe terenul VENUS, studentele de la ANEF fac o reușita demonstrație de hazena (asemanatoare cu handbalul în 7), în fata a peste 8000 de spectatori, în deschidere la un joc de fotbal. Se disputa primul joc INTERNAȚIONAL de handbal în 7 jucatori: Suedia – Danemarca, scor 18 – 12.

 

1936 În seara zilei de 7 aprilie 1936 are loc ședința de constituire a Federației Române de Handbal – desprinzandu-se astfel de F.R.B.V.H. și devenind îndependenta, ea avand la conducere pe marele arbitru și jucator al acelor vremuri EMIL DRAGAN.

                Handbal în 11. Se constituie echipa masculina a României, care după un foarte scurt stagiu de pregatire, susține  PRIMUL MECI INTERNAȚIONAL inter-tari din istoria handbalului nostru: ROMÂNIA – POLONIA 6-4, iar în revansa, București – Cracovia 3-7. Ambele întalniri au avut loc în Polonia. O selectionata din Germania susține  cateva jocuri la Sibiu și Brașov, cu scopul de a strange fonduri în vederea participarii echipei noastre la Jocurile Olimpice. Se vand insigne, fanioane, programe, iar în final fiecare sportiv contribuie personal cu o anumita suma. Numai așa vom participa la J.O. Mentionam și sprijinul consistent al orașelor Mediaș, Brașov și Lugoj prin vanzarea de insigne și fanioane.

                Pentru prima oara handbalul este prezent la Jocurile Olimpice (deși fusese introdus de C.I.O. ca sport la alegere înca din 1930). La Berlin are loc un turneu de sase echipe (masculine) la care participa și echipa noastră.

Clasament: 1. Germania; 2. Austria; 3. Elvetia; 4. Ungaria; 5. ROMÂNIA; 6. S.U.A.

Rezultate: România cu Austria 3-18; cu Elvetia 6-8 și 10-3 cu S.U.A.

Echipa Naționala a fost formata din 12 jucatori din Sibiu, București, Mediaș și Brașov. Frații HAFFER, SPECK, ZACHARIS, HOCSMAN, HALMEN, SCHUSTER, HEIDEL, SONNTAG, HERZOG, KIRSCHNER (și antrenor), ZOLLER din Sibiu; COMANESCU, DRAGAN și FRESCI din București; HOLZTREGER și KAZEMIERSCHI din Mediaș; ORENDI din Brașov.

                După J.O. de la Berlin, echipa noastră evolueaza și la Munchen, în fata unui stadion arhiplin. Naționala Germaniei prima campioana olimpica a handbalului, ne învinge foarte greu, cu un gol (13-12) acordat de un arbitru “local”, se pare după expirarea timpului de joc.

                La 5 noiembrie 1936, pe stadionul Municipal din Ploiești, are loc primul joc amical al primei echipe de handbal “PRAHOVA” în compania echipei T.V.B. din București, care învinge cu 5-3 (3-1). Punctele echipei din Ploiești au fost opera lui Tomi Vulcanescu și Dorel Dobreanu.

                În campionatul national, pe locul întai, se claseaza din nou echipa Sibiului, urmata de S.G. Bistrița.

  

1937   Handbal în 11.Echipa Naționala de baieti, de aceasta data cu o componenta mult mai larga, susține  doua jocuri Internaționale cu Polonia, la Lublin 5-7 și la Sibiu, cu Austria, o mare victorie, 8-7.

                La 4 noiembrie 1937, pe stadionul Municipal din Ploiești, are loc primul joc oficial pentru campionatul LIGII DE SUD la handbal, între echipa PRAHOVA și formatia Viforul DACIA din București, scor 6-3 (2-0) pentru oaspeti.

                La prima echipa, au evoluat urmatorii: SENCHEA CORNEL, VIRGIL CONSTANTINESCU „FURNICA” (portari); DOBREANU Tudor, POSTELNICESCU Emil, ANTONESCU Ion-Turcu; BOBEI Dan; ZAMFIRESCU Mircea; REÎNHARD Gunther; VULCANESCU Tomi; frații DIETRICH Gustav și Carol (care a fost și primul antrenor); PENESCU Mihai; SPIRESCU Romulus; COSTIN Victor-Orchi; POPESCU Ion-„Balaon”; RADULESCU Cila; ERCULESCU Cornel; IRIMESCU Grigore, bineînțeles toti din Ploiești, unii studiau la București.

                În campionatul national aceeași ordine pe podium: 1. S.G. Sibiu; 2. S.G. Bistrița.

                Handbal în 7.La Sibiu se organizează în iarna PRIMUL TURNEU DE HANDBAL ÎN SALA, cu participarea a sase echipe din localitate și doua din Mediaș. Turneul pentru echipele masculine în 7 jucatori, pe teren mic, s-a desfasurat sistem fulger (doua reprize a 15 minute). Jocurile au plăcut foarte mult, dar turneul nu a fost finalizat, deoarece pompierii au interzis în ultima zi sa se faca focul în sala.

                Internațional. Consemnam primul Curs de Arbitri organizat de Federatia Internațională la Berlin – Muggelsee, la care participa și absolva și IOAN SCHUSCHNÎNG din Sibiu, care primeste PRIMUL ECUSON DE ARBITRU INTERNAȚIONAL din handbalul românesc.

  

1938 Handbal în 11. În mai multe orașe din Germania se desfasoara PRIMUL CAMPIONAT MONDIAL DE HANDBAL masculin, pe terenul mare, așa cum spuneau și scriau toti în Germania – tara de origine a acestei variante GROSSFELDHANDBALL.

                În pregatire, echipa Naționala a României susține  doua jocuri ambele la Sibiu. Pierdem cu echipa Poloniei (7-10), dar castigam cu Suedia (10-8), ceea ce ne da sperante justificate.

                La Campionatul Mondial însa, după ce învingem echipa din Luxemburg cu 11-6, pierdem în fata suedezilor (6-7) și nu ne calificam pentru semifinale. Ne clasam însa pe locul V, după o noua victorie asupra Luxemburgului (12-6).

Clasamentul primei editii a Campionatului Mondial de handbal (în 11 jucatori): 1. Germania; 2. Elvetia; 3. Ungaria; 4. Suedia; 5. ROMÂNIA; 6. Cehoslovacia; 7. Polonia; 8. Danemarca; 9. Olanda; 10. Luxemburg.

 

                Prima ediție a C.M. de handbal în 11 masculin 1938 GERMANIA. ROMÂNIA locul V

 

                La acest prim Campionat Mondial a oficiat ca arbitru și Ioan SCHUSCHNING din Sibiu. Este,deci, primul arbitru român care conduce jocuri la un C.M.   

                După C.M., echipa Germaniei, campioana mondiala, efectueaza un turneu în România, învingand la Sibiu cu 14 - 3 o selectionata din Ardeal și la București cu 18 - 3 o echipa cu 50% jucatori din capitala. A fost PRIMA ÎNTALNIRE INTERNAȚIONALĂ  INTER TARI LA HANDBAL care s-a desfasurat în București și, deși, infrangerea a fost severa, jocul a constituit o buna propaganda. În capitala existau deja patru echipe de handbal, Viforul Dacia, CFR, Macabi și Staruinta și vor mai aparea imediat alte doua-trei.

                - În campionatul intern echipa din Sibiu, care s-a mai numit și Arsenal, este în continuare pe primul loc, pentru a opta oara consecutiv, daca punem în calcul și “Cupa Transilvaniei”, urmata de S.G. Sighișoara.

                - La Brașov, “GAZETA TRANSILVANIA” semnaleaza pe terenul OLIMPIA desfasurarea unei noi editii a campionatului Școlilor Secundare din cinci judete. Pe locul întai s-a clasat Liceul “HONTERUS” din Brașov.

                - Dar campionatele școlare se desfasurau deja cu regularitate în întreaga Transilvanie, în majoritatea orașelor din Banat, la Ploiești, București, Galati, Piatra Neamt, Bacău.

                - La Federatia Româna de Handbal erau afiliate în acest an, 1938, peste 25 de sectii de seniori cu un total de 400 membri – jucatori, ceea ce, referîndu-ne la șituatia de atunci și la tineretea acestui joc sportiv, era chiar foarte bine.

                - Tot în Germania se organizează în același an și campionatul de handbal în 7 jucatori – masculin HALLENHANDBAL, cum spuneau Nemții. Federatia Internațională a conditionat disputarea în aceeași tara și în același an a celor doua campionate pentru cele doua forme ale aceluiași joc sportiv.

Clasament: 1. Germania; 2. Austria; 3. Suedia; 4. Danemarca, deci numai patru echipe ceea ce atesta ca dezvoltarea acestui sport era înca foarte lenta și limitata. România nu a participat deși, mai ales jucatorii din București doreau acest lucru.

  

1939 Handbal în 11. În preajma razboiului, activitatea handbalistica scade considerabil, în momentul în care se dezvoltase atat pe plan INTERN cat și Internațional.

                În aceasta situatie au loc totuși doua întalniri Internaționale, la București pe stadionul ANEF (ulterior Republicii și apoi demolat). Echipa reprezentativa masculina a României se revanseaza în fata Suediei după infrangerea de la C.M. 1938, scor 5-4. De mentionat ca golul victoriei din jocul cu echipa Suediei a fost marcat de profesorul Universitar și rector la ANEF, mai tarziu, LEON TEODORESCU care afara de fotbal și baschet, a mai practicat și handbalul, dovada a polivalentei sportivilor din acele vremuri.Tot la București și tot pe stadionul ANEF pierdem de aceasta data la scor 3-19, în fata campioanei olimpice și mondiale, Germania.

                În campionatul INTERN, șirul neîntrerupt de victorii ale Sibiului este stopat de cea care de ani de zile o secunda. Locul întai, S.G. Bistrița, locul al doilea, S.G. Sighișoara și locul al treilea, S.G. Sibiu.

  

1940 – 1945 În perioada razboiului activitatea handbalistica în mod practic aproape a încetat și totuși impatimitii acestui sport din Ardeal și București reusesc sa organizeze sporadic întalniri amicale și chiar campionate. Din fericire, handbalul este mentinut ca joc sportiv în cadrul multor uNIȚĂti militare, sub forma unor concursuri între cei de la aviatie și vanatorii de munte, în special.

            În 1940 se organizează totuși un campionat școlar, pana la nivelul de judete, câștigat tot de elevii din Sibiu.

                În anul urmator, 1941, Federatia de Handbal trece pe langa cea de Fotbal, în cadrul restrangerii lor în UFSR (Uniunea Federatiilor Sportive din România – forul suprem al sportului din tara noastră). Un fel de campionat national neomologat și încomplet, cu multe absente, încheiat cu victoria echipei VIFORUL DACIA din București, care în jocul final castiga prin neprezentarea adversarului (Sibiul).

                În anul 1942 consemnam numai faptul ca se disputa la Ploiești direct un turneu final al campionatului national și acesta neomologat, cu reprezentantii orașelor: București, Mediaș, Reșita și Ploiești. Castiga echipa liceului din Mediaș, care repeta performanta și în anul urmator 1943, cand la București întrece în jocul final pe Viforul Dacia cu scorul de 13-10. Datorita numeroaselor absente de la jocuri, campionatul nu este omologat.

                În 1943, 1944 și 1945 activitatea este redusa la maxim, doar în anul 1945 organizatia Sportul Popular (noul for de conducere al sportului) organizează o prima COMPETIȚIE de mase – multisportiva, care cuprinde și handbalul, precum și unele întalniri sportive – amicale, între echipe individuale nou aparute, atat la masculin și mai ales la feminin.

                În aceasta situatie, în toată perioada razboiului, 1940 – 1945, deși au fost organizate competitii cu turnee finale, nu putem spune ca a existat oficial un campionat national.